marți, 30 septembrie 2014

Ma mananca-n tastatura

Salut! Eu sunt Petty. Am renuntat la scris de cateva zile si mi-e rau. Sunt in sevraj. Simt ca daca nu ma apuc iar de scris, o sa-mi iau lumea in cap. In prima zi cand m-am lasat, n-am simtit nevoia sa ma reapuc, nici macar un minut. Am decis ca renunt si, oricat de greu mi-ar fi fost sa ma tin departe, trebuia sa vad cum e fara.

A doua zi m-am trezit si m-am gandit ca oi fi visat. M-am asezat in fata calculatorului si mi-am dat seama ca-i cat se poate de adevarat. Am deschis o pagina alba si am asteptat, cuminte, in fata ei. Gandurile se ingramadeau spre degete, disperate sa prinda contur in cuvinte. Am respirat adanc si m-am oprit.

A treia zi am inceput sa ma intreb de ce nu mai scriu. Mi-am raspuns mie si celor cativa prieteni care ma citeau. Am incercat sa fiu coerenta, dar nu mi-a iesit. Nu stiu de ce m-am lasat. Am crezut ca scrisul e doar un nou to-do pe lista mea, ca am incercat si am vazut cum e, ca nu e ce m-am asteptat sa fie... Of, ce ti-e si cu asteptarile astea! A cata oara nu-mi promit ca nu o sa mai am niciun fel de asteptari? Si oare a cata oara esuez, lamentabil?

Nu e ce m-am asteptat, e drept, dar nici nu trebuie sa fie. Scriu pentru mine si pentru ca asta ma tine treaza in toata perioada asta de cautari.

Uite asa stii cand esti facut sa faci ceva. Nu poti trai fara.

Ma mananca-n tastatura. Am incercat sa ma las, dar pur si simplu nu pot. Sau nu vreau?


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu