miercuri, 10 septembrie 2014

O veste bună și una rea

Știți deja că ne-am înscris la facultate. Că am stat noaptea să ne preînscriem, că am redactat eseul cu "de ce vrem noi să fim economiști?" și că am stat la coadă, în rând cu alții, cam cu 10 ani mai tineri decât noi ca să ne depunem dosarul.

Acum avem vești. Una bună și una rea.

Vestea bună e că am trecut de partea cu eseul motivațional - admis/respins. Partea proastă e că toți au trecut de proba asta.

Vestea bună e că avem medie de Bac din 2003, când erai prostul satului dacă nu luai Bac-ul, întrebarea era doar cu ce notă, vestea proastă e că, la secția la care ne-am înscris, e, poate, cea mai mare concurență și mai sunt și alții cu medii din anii trecuți.

Vestea bună e că mâine aflăm rezultatele, vestea proastă e că nu mai avem răbdare.

Țineți-ne pumnii strânși! Mai e puțin...


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu