Totusi, zilele astea am facut pasi concreti catre ceea ce imi doresc. Nu va spun mai mult, o sa aflati la momentul potrivit.
Revenind... Astazi am fost tot pe drumuri, in incercarea de a rezolva una-alta. Trezit la 6:45, cafea pe fuga, ca in vremurile de alta data si fugit sa ajungem sa facem toate cate ne-am propus.
Pe Brancusi la ora 8:00 sa nu va porniti. O sa fiti voi si inca jumatate din masinile existente in Cluj in acest moment, toti incercand sa ajungeti in centru sau sa il tranzitati, macar, in drum spre birou/scoli/gradinite. Cum spuneam, daca aveti de ajuns undeva dimineata, cel putin zilele astea, pana se mai potoleste nebunia cu inceputul scolii, porniti-va de seara, daca vreti sa ajungeti intre 8 si 9. Daca nu-i musai, atunci porniti-va dupa 9. Intarziati, ce-i drept, la birou, dar macar timpul e petrecut cu folos, dormind si nu in trafic, ascultandu-i pe unii la radio cum abereaza. Off topic... de ce dimineata, cand ti-e lumea mai draga si ai vrea sa asculti o muzica buna in drum spre birou, radiourile difuzeaza oameni care vorbesc despre nimic si orice? Let the music play, you people!!!!
In spitalele si policlinicile din Romania va doresc sa nu ajungeti niciodata. Nici voi, nici nimeni drag voua, nici copiii copiilor vostri in vecii vecilor. Niciodata. Daca totusi ajungeti - pentru ca viata e plina de neprevazut - inarmati-va cu multa bunovointa si rabdare. Marea majoritate a asistentelor sunt cu nasul foarte pe sus, atat de sus incat ai senzatia ca-s absolvente cel putin de Harvard. Nu poti sa intrebi nimic pe nimeni, pentru ca ti se raspunde cu sictir, in cel mai bun caz. Sau deloc. Nu exista un program clar de primire a pacientilor, motiv pentru care fiecare intra cum si cand poate. Daca mai poate. Stai sprijinit de niste pereti reci si murdari, pentru ca cele cateva scaune sunt ocupate de bietii batrani, purtati luna de luna prin spitale si prin policlinici dupa retete si tot felul de avioane si te tot intrebi in timpul asta unde se duc banii cu care tu contribui, lunar, la asigurarile sociale. Dupa cateva ore bune de asteptat, esti invitat in cabinet. Tensiunea ti-e crescuta. Medicul din fata ta te priveste mirat. Tu stii foarte bine de ce. Intr-un sistem normal si neviciat, lucrurile se intampla altfel. Pacientul e tratat altfel, la fel cum si medicii si cadrele medicale sunt remunerate altfel. La noi, insa, e bine si asa.
La fel cum e si in institutiile de stat, unde, desi exista un sistem de ticket-ing implementat, care ar trebui sa organizeze cat de cat activitatea de asistenta, el nu functioneaza. Nu ma intelegeti gresit, eliberarea numerelor de ordine e, tehnic vorbind, posibila, nesimtirea multora insa face ca acest sistem sa nu functioneze asa cum a fost gandit in alte tari civilizate. Cu un program de lucru cu publicul intre 8 si 15:30, la ora 11 numerele de ordine nu se mai elibereaza. Ai 20 de persoane in fata ta, la ora 11:30, cand se reia activitatea, dupa jumatate de ora de pauza, si reusesti sa intri de abia dupa 2 ore de asteptare. Intre 2 persoane cu numar de ordine, intra, grabite si purtand, cat se poate de important, un dosar sub brat, 5 persoane, fara numar de ordine. Au doar de pus o intrebare. La fel cum avem si noi ceilalti, doar ca noua ne lipseste dosarul. Si importanta.
De la Casa de Asigurari de Sanatate afli mai nimic. Sau, cel putin, nu ceva ce nu stiai. Contributiile se platesc la Administratia Finantelor Publice. Te astepti ca, la dat bani, inghesuiala sa nu fie la fel de mare. Asteptarile creeaza dezamagiri, aveam sa inteleg asta inca o data astazi, ajunsa la Finante. Dupa ce mi se elibereaza o foaie de varsamant (whatever that is - asa, ca sa manance si gura omului aluia de statea acolo, in spatele ghiseului, ceva), merg la Trezorerie, sa achit. Dau, din nou, peste acelasi aparat de numere de ordine. Aici ordinea se pastreaza, atata doar ca am numarul 5095. Pe display e afisat, cumva parca sa-mi faca in ciuda, 5030. Dupa 2 ore in policlinica si inca 2 la CAS, imi joaca tineretea-n priviri. Mai am 65 de persoane in fata mea, dornici sa-si plateasca taxele si impozitele.
La 7 ore fix de la plecarea de acasa, ma gandesc la vorba aia romaneasca, cu "foaie verde bat, n-ai de lucru, fa-ti." Asa-mi trebuie, daca nu mi-a placut la multinationala. Si... totusi... parca-i mai respirabil aerul din fata usilor in fata carora am stat astazi decat ala de-l respiram pana nu de mult. Numa' zic...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu