Treabă românească

M-am gândit mult dacă să vă povestesc prin ce-am trecut zilele astea sau nu și am decis că e util să vă împărtășesc experiența mea, pentru că nu se știe niciodată când veți fi și voi, la rândul vostru, într-o astfel de situație neplăcută.

Nu vrea să dau nume, nu e despre aruncat cu noroi, vreau doar să vă împărtășesc o experiență de viață, alături de câteva sfaturi, dacă vreți să nu pățiți ca mine.

Aplic pe un site de recrutare pentru o poziție deschisă într-o companie. Experiență relevantă - bifat, rezultate - bifat, studii și cunoștințele solicitate - bifat. Sunt sunată, după câteva zile, pentru a stabili un interviu telefonic de testare a nivelului de cunoștințe a limbii străine. Stabilim ziua și ora și așteptăm momentul. E miercuri, ora 12, sunt cu ochii pe ceas, în așteptarea apelului. 12:05, telefonul se încăpățânează să nu sune. Timpul se scurge și nu se întâmplă nimic. Trei ore mai târziu, primesc un apel. Nu pot vorbi, revin eu. Accept scuzele, restabilim o altă dată și o altă oră. De data asta e cu noroc. Va reveni cu feed-back și vom stabili următoarele etape în procesul de recrutare.

Primesc un telefon chiar a doua zi, de dimineață. Stabilim ziua și ora pentru un nou interviu telefonic, de data asta cu cineva din conducere. Telefonul sună fix la ora stabilită. Discuția decurge firesc, aproape o oră. Închid, cu promisiunea că voi primi din nou feed-back, în câteva zile. Luni dimineață sunt sunată din nou, pentru a stabili un interviu la sediul firmei, cu cei cu care ar urma să lucrez direct. Stabilim ziua și ora și mă grăbesc să îmi rezerv zi de concediu. Sunt încă în preaviz și mai am doar 2 zile de concediu pe care mi le pot lua până plec.

În ziua stabilită, de dimineață, primesc un telefon. Cu scuzele de rigoare, trebuie să reprogramăm interviul pentru o altă zi. Se întâmplă, îmi spun în gând, explicând în timpul ăsta cele 2 zile de concediu, preaviz, posibilitatea de a nu mai putea să îmi iau din nou o zi de concediu. Sun la birou și rezolv. Resun și confirm reprogramarea interviului pentru luni.

E luni, ora 12. În timp ce îmi calc cămașa pentru interviu, mă gândesc la ce m-ar putea întreba și cum vor decurge lucrurile. Sunt nerăbdătoare să ajung acolo, să-i cunosc și să mă apropii și mai mult de ideea de a mă alătura echipei lor. E ora 12:30 și sunt pregătită să ies din casă. Cu mâna pe clanță, îmi sună telefonul. Răspund. Reprogramăm. Iar. Mă enervez, la gândul că mi-am irosit ambele zile, fără rost. Explic că până după preaviz nu mai pot veni la sediul firmei. Mi se comunică faptul că vor încerca să găsească o soluție și vor reveni în cursul săptămânii pentru o reprogramare a interviului.

Preavizul e gata. Încă n-am primit niciun telefon. Mai aștept. Nimic. Nu am nicio adresă de e-mail, toate discuțiile s-au purtat telefonic. Scriu, totuși, un mesaj și mi se răspunde că voi fi sunată. Primesc un apel câteva zile mai târziu, pe plajă în Costinești. Mi se mulțumește pentru interesul încă acrodat firmei și reprogramăm interviul pentru săptămâna ce urmează.

În sfârșit ne cunoaștem. E chiar mai frumos decât m-am așteptat și parcă îmi doresc mai mult să mă alătur echipei lor. Interviul decurge ca o discuție între 2 prieteni vechi, iar feed-back-ul pe care îl primesc e unul mai mult decât încurajator. În câteva zile, mi se trimite o testare on-line. Comunicăm pe e-mail, pentru prima oară în acest lung proces de recrutare. Mi se comunică clar ce am de făcut și care sunt criteriile de a merge mai departe. Rezultatele testării sunt sub așteptări. Primesc un feed-back imediat legat de asta, urmând să revină cu un răspuns concret din partea managementului.

Îmi iau deja gândul, pentru că înțeleg că e un criteriu eliminatoriu și nu m-am ridicat la nivelul așteptărilor. Primesc, peste câteva zile, din nou un apel, în care mi se comunică faptul că răspunsul e, totuși, pozitiv și trecem la ultima etapă din proces: interviul final, cu managerul companiei. Stabilim ziua și ora. Sunt întrebată care sunt așteptările salariale. Îmi spun că dacă am trecut de momentul cu testul, de acum totul depinde de cum pot să transmit ceea ce pot să fac și cât îmi doresc să mă alătur lor.

A doua zi, sunt anunțată că e nevoie să reprogramăm interviul, au apărut din nou chestiuni neprevăzute. Sunt deja obișnuită cu asta, așa că nu mă mai deranjează atât de tare. Urmează să ma resune atunci când va ști ceva concret. Mă liniștesc și aștept.

La 2 zile, sunt sunată pentru că ar vrea să îmi propună o altă poziție. Consideră că s-ar potrivi mai bine profilului meu. Accept propunerea de a o lua de la capăt cu întreg procesul de recrutare, nu înainte de a mă asigura că, în cazul în care lucrurile nu vor merge în direcția dorită, va rămâne deschisă prima poziție pentru care am aplicat. E de la sine înțeles, mi se răspunde de la capătul celălalt al firului și fixăm un nou interviu telefonic.

Trec și prin etapele de recrutare pentru cea de-a doua poziție și aștept un răspuns - către care din cele 2 se vor orienta. Zilele trecute primesc un e-mail (al doilea în acest lung proces de recrutare), în care mi se mulțumește pentru implicare și mi se comunică faptul că au ales pe altcineva. Neplăcut surprinsă, încerc să clarific dacă e-mailul face referire la cea de-a doua poziție sau la ambele. Mi se răspunde că procesul pentru prima poziție era finalizat chiar după primul interviu la sediul firmei, oare nu asta înțelesesem și eu? Iar pentru cel de-al doilea job au luat pe cineva cu mai puțină experiență, dar, hei, CV-ul meu poate rămâne în baza lor de date în cazul în care se ivește ceva cu care să mă potrivesc.

Mi-e greu să înțeleg toate rațiunile pentru care lucrurile s-au întâmplat așa și refuz să mai înghit explicațiile "politically correct" pe care au tot încercat, în zilele care au urmat, să mi le servească. Mă deranjează cel mai tare modul în care am fost mințită și neputința mea de a demonstra, de fapt, cum au decurs lucrurile, într-un proces în care toate discuțiile s-au purtat telefonic și nu am primit nimic în scris. Mă deranjează lejeritatea cu care ești dat la o parte și motivele pe care le invocă atunci când o fac. Am înțeles, în schimb, că, oricât de frumos ar suna treaba asta cu companiile din afară, care vin și investesc la noi și ne oferă locuri de muncă, într-un mediu de lucru prietenos și cu condiții foarte avantajoase, atunci când lipsa de profesionalism și miserupismul românesc sunt agreate și chiar încurajate, iese o treabă românească.