Am luat, cum ar veni, ce a fost mai bun de la parinitii mei: de la mama inteligenta sclipitoare, gura vesnic vorbitoare si cel mai ingrozitor OCD posibil, de la tata conformatia de rugbysta, cu gambe groase, fund bombat si tate mici, nasul delicat si o oarecare "baietenie" pe care o port si acum, refuzand sa fiu in rand cu toate doamnele, cu unghiile vopsite, fond de ten consistent, fuste vaporoase si privire diafana. Asta pe langa pufosenia implicita, castigata cu atata dedicare de-a lungul anilor.
Eu si altii ca mine suntem supusi oprobiului public ori de cate ori slabim sau ne ingrasam - pentru ca da, pentru noi asta e ocupatia prinicipala - si trebuie sa trecem zilnic infioratorul test la cantarului.
Iesi pan' la piata sa iei paine si te intalnesti pe scari cu vecina de la doi? Inevitabil te scaneaza cat ai clipi si da verdictul: "Bine-ti mere maritata!", ceea ce, in traducere libera inseamna "Ce-ti mai place shaorma de cand te-o facut doamna barbata-tu". E drept ca ai pus cateva kile pe tine si cu siguranta si tu stii asta, dar parca atunci cand ti-o tranteste asa in fata vecina de la doi, iti arde si de paine, si de piata, te intorci in cea mai groaznica depresie acasa, te urci pe cantar cu o mana la ochi si iti dai verdictul "Asa nu se mai poate. De maine..."
La fel cum te poti intalni cu o fost prietena, cu care nu te-ai mai vazut de mult si care, de cum te vede, iti spune tragicul verdict: "Ai cam pus pe tine. Iar. E pacat sa dai cu piciorul daca tot ai slabit atata. Ai incercat Dukan? Ai fi surprinsa ce rezultate ai".
Pana si tata, cand ajung acasa, ma scaneaza inca de la usa si ma tintuieste cu privirea dezabrobatoare. "Petisor, iar te-ai ingrasat, mai tata. Ultima oara cand ai fost acasa, erai numa' bine."
Mircea pateste la fel, si el e supus testului, insa la barbati e un motiv de lauda si hahaiala masculina. "Ba Mircea, ce te-ai implinit! Bine-ti mere, ti-ai luat o moldoveanca, gateste aia, oioi." sau "No, amu' esti ficior insurat, bine ca ai mai pus pe tine, sa vada lumea ca iti mere bine".
Eu, in schimb, ma trezesc dimineata cu broboane de transpiratie pe fata, aman cat pot alarma la ceas si ma tarasc pana in baie, unde ma asteapta, neiertator, EL, judecatorul imuabil. Il asez cu atentie in loc drept si ma urc, parca cu incetinitorul pe el, cu ochii inchisi si o mana, cu degetele rasfirate, deasupra lor. Acul se opreste si, odata cu el, si timpul sta in loc. Deschid incet ochii, imi desfac degetele sa pot zari verdictul si urmatorul lucru pe care il vad in fata ochilor e un camp verde, luminos. Un camp verde, plin de salata, hectare intregi de salata, practic toata salata pe care ar trebui s-o mananc de acum inainte pentru tot restul vietii mele.
Imi arunc o mana de apa rece pe fata si ma privesc, buimaca, in oglinda. Ma incurajez cu gandul ca exista, in lumea asta, o lege a compensatiei si, pana la urma, nu le poti avea pe toate. After all, cu fata dai "buna-dimineata", nu?
Mi-ai inveselit ziua!
RăspundețiȘtergere