Motive de divort

De cand ma stiu, ori de cate ori citesc, aud sau vad vreo greseala gramaticala, ma ia cu transpiratie si incep sa hiperventilez. Din nu-stiu-ce motiv, a ajuns asta sa fie o conditie eliminatorie pentru a pastra sau nu pe cineva in cercul de prieteni sau pe Facebook, imi schimb parerea cat ai clipi despre oricine imi scrie un e-mail in care ma roaga sa aleg intre cele doua "obtiuni" sau emite pareri pe la TV in care declara ca i-ar "place" sa faca mai multa miscare.

Nu mai pot sa citesc anomalii de genul "stie cineva vre-un loc de cazare in Mamaia?" sau "pute-ti incerca la Costinesti, ca sunt mai multe locuri libere". Ma ia cu ameteala cand aud "avem decat camere la etaj" sau "vi-o trimit in cateva minute".

Nu mai pot sa aud vorbindu-se despre "afine", cu accentul pus in mod gresit pe cea de-a doua silaba, despre "ghiveta" si lucrurile care "trebuiesc" facute, ca sa nu va mai zic de "fata care am vazut-o".

Imaginati-va, in situatia asta, cam cum traiesc eu, zi de zi, alaturi de minunatul meu sot, care pentru orice sfant cuvant din limba romana are o varianta proprie si personala.

Mircea, de dimineata, are "balena" in gura (in loc de halena), isi doreste de ceva vreme sa faca "drafting" (in loc de rafting), zilele trecute imi povestea despre niste "transvestiti" si ieri imi scria pe Facebook ca niste lucruri se intampla "fregvent".

Multi vad, putini cunosc, imi zice el, ori de cate ori il corectez si incerc sa fac din el un om mai bun. El insista insa pe ideea ca, pana la urma, asta e tot farmecul lui si imi da, astfel, in fiecare zi, tot mai multe motive de divort. Ma si imaginez motivand, cu lacrimi in ochi, ca eu nu mai pot sa aud "creioane cororate", "folbal" si "gradina" (cu accent pe prima silaba), ca viata mea e un calvar de cand imi scrie zilnic mesaje in care ma intreaba daca am "vre-o problema daca el mai sta o ora la birou" sau ca e sfasietor sa il intreb ce a mancat la serviciu si sa-mi raspunda "salam feta" (in loc de fuet) si "crembrusti".

Primavara trecuta, in timp ce ne plimbam prin parc, imi spune bucuros ca ii plac atat de mult cum "suna" pasarile, de am ramas interzisa, nestiind ce sa-i raspund. Ma uit la el neiertatore, cum o fac de obicei in astfel de situatii, si ii spun iritata ca pasarile canta, nu suna, la care el ma priveste cu un zambet strengaresc si ma intreaba: "Iubi, tie ti se pare ca cioara canta?!".

Stiu ca le face intentionat, pe de o parte ca sa ma tachineze, pentru ca stie cat de atenta sunt la lucrurile astea si, pe de alta parte, ca sa ma faca sa zambesc, asa cum doar el stie sa o faca, ori de cate ori mai scoate cate o gherla. Uneori, chiar si pe el il surprinde ce scoate pe gura si le termina de spus razanand cu gura pana la urechi.

Problema e grava si cat se poate de serioasa, dar, pana la urma, stau si ma gandesc ca, decat sa par penibila in fata vreunui notar care sa ma priveasca circumspect si sa ma si taxeze pentru asta, sa ne apucam de impartit ceaunul si perdelele, canapeaua si ratele la banca, e mai usor sa ma obisnuiesc sa rad ori de cate ori mai scoate cate o perla si sa ma bucur ca am asa prilejul, gratuit, sa mai invat si eu o limba straina, din astea exotice, cu care umbla vorba in targ ca te umpli de bani.

Vorba aia... of, of, ma-i, m-ai...