Ce știu sigur că mă încânta și nu mă lăsa să dorm cu câteva seri înainte de 15 septembrie era momentul ăla în care te revedeai cu toți colegii, după 3 luni și, după bucuria revederii, te ridicai timid, din bancă, și răspundeai la întrebarea: "Ce ai făcut în vacanța asta?"
Astăzi, la aproape 10 ani de când m-am ridicat ultima oară din bancă, pentru a răspunde la această întrebare, mă voi ridica din nou, timid, de data asta din scaunul de la birou și voi răspunde, de dragul vremurilor de altă dată, din nou...
Vara asta a început într-o zi de luni, cam cum încep toate momentele de cotitură din viața noastră. M-am trezit cu o poftă nebună de viață, m-am spălat cu apă rece pe față și am plecat de acasă, hotărâtă să-mi găsesc o viață mai bună... sau, dacă nu mai bună, măcar mai normală. Am închis ușa în urma mea, ca și cum ar fi fost ultima oară și am alergat pe scări, către mașină, nerăbdătoare să fac primii pași spre mai bine. Am ajuns la birou și, ca în fiecare dimineață, toate erau la locul lor: nodul în gât, inima, gata să sară din piept, casca pe urechi și privirea pierdută. Următorul lucru pe care mi-l amintesc e foaia albă din fața mea, care îmi zâmbea, nerăbdătoare să-i spun tot ce am de spus. I-am mărturisit, cu mâna tremurând și apoi liniștea s-a așternut ușor.
În săptămânile care au urmat, liniștea a continuat să-și facă loc, ușor, în viața mea. Am dansat ca niciodată, m-am plimbat pe străzile orașului și i-am admirat, pentru prima oară după mulți ani, arihitectura minunată, fețele oamenilor și mi-am luat timp să le ascult poveștile. Am revăzut prieteni vechi și dragi, am vizitat o mică parte din țara asta incredibil de frumoasă, am râs din nou cu gura până la urechi și am învățat să mă întorc, din timp în timp, la mine.
Vara e aproape gata și, posibil, și vacanța mea de om mare. Viața mea frumoasă însă de abia de acum începe. Toamna are niște povești incredibil de frumoase. Sfârșitul nu-i aici...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu