E simplu. Îl sun la prânz să-l anunț c-am luat bonurile de masă și mergem după-amiază la Auchan. Îmi scrie, plictisit, "ok" și deja știu că trebuie să îi mai reamintesc de câteva ori, că a și uitat. După-amiaza ne vedem, ne plimbăm prin Parcul Central, stăm la o limonadă, povestim... Cu câteva minute înainte să ne ridicăm, îi reamintesc că mergem la Auchan. Mormăie, nemulțumit, pentru că, evident, uitase, și chiar discutăm subiectul 5 minute bune înainte de a porni. Pe drum, știind deja cu cine am de-a face, îi mai reamintesc o dată că mergem la Auchan și ripostează vehement că știe și că nu trebuie la fiecare 5 minute să-i tot reamintesc. În Piața Cipariu se încadrează pe banda dreaptă, să mergem către casă, în timp ce mie îmi crește, brusc, tensiunea. "Iubi, mergem la Auchan!!!!!!", iar Iubi, liniștit, îmi zice: "No, bine, Iubi, am uitat..."
Dimineața, în weekend-uri, luăm împreună micul dejun. Peste câteva ore, stând pe o bancă în parc sau în vizită la niște prieteni, lui Mircea i se face, brusc, foame. Mă caută cu privirea și nu trece mult până-l aud: "Iubi, eu am mâncat ceva azi?".
Să vă mai povestesc de zile de naștere, nunți sau zile de aniversare ale noastre? Ce sens ar avea? Ați înțeles deja de ce e Mircea fericit în viața asta și, mai ales, lângă mine... Am înțeles aseară, după atâta timp, de ce stă încă lângă mine. Things you don't know, don't hurt you.
Nu pot să nu mă întreb însă, uneori, dacă își amintește în fiecare dimineață cine sunt sau dacă de asta are poza noastră de la nuntă pe desktop-ul de la telefon.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu