Despre deciziile din viata mea

Salutare, lume mare!

Desi, de cele mai mult ori, le gandesc si raz-gandesc pana ma razgandesc, uite ca de data asta am stiut de la inceput despre ce o sa scriu prima oara aici: despre deciziile din viata mea, decizii pe care, mai greu sau mai usor, le-am luat si mi le-am asumat all the way.

Prima decizie grea din viata mea a fost: sa fiu fata sau baiat?

Am tot stat si-am cugetat, sa tot fi fost vreo 9 luni in capat si, desi inima imi spunea ca cel mai bine e baiat, am iesit fata. :) Prima alegere oarecum neinpirata, ca ce fain e sa fii baiat, sa nu trebuiasca sa excelezi la scoala, ca deh, baietii nu tre' sa invete atata, sa nu ai tu bataie de cap cu ce te imbraci, cum iti faci unghiile si de care rimel sa iti cumperi, sa nu te sui in fiecare dimineata pe cantar, amarata nevoie mare ca ai mai pus un kil si nu te incape rochia aia pe care ai luat-o la reducere cu doar 3 milioane si care oricum nu merge cu pantofii aia de piele intoarsa, pe care ti i-ai dorit atat de mult si ti i-ai luat intr-un final, insa nu ai nimic in dulap cu care sa ii potrivesti, sa nu iti bati tu capul ce si cand si cum mananci, ca oricum cineva se gandeste permanent la ce ai mancat, fie ea mama, prietena, sotie, bunica, matusa sau sora, sa nu ai niciun stres legat de praful de pe mobila sau maldarul de haine necalcate si in general niciun stres pe sfanta lume... Ei bine... nu, eu am ales sa am tot stresul de pe sfanta lume.

A doua decizie grea din viata mea a fost: sa fac balet, limbi straine sau pian?

Si le-am incercat pe toate 3, pe rand. Am inceput cu baletul, care, la cele 'tzashpe kile ale mele, la 6 ani, a fost o adevarata aventura, atat pentru mine, cat si pentru ai mei si, mai ales, profesorul de balet, care a incercat, saracul, sa faca din mine o lebada suava si a renuntat, undeva pe parcurs, constient fiind ca as face mult mai bine alt sport de performanta, cum ar fi rugby-ul sau ceva mai feminin :)

A urmat apoi pianul, pentru ca prietena mea de la gradinita, Catrinel, era deja la pian si am vrut si eu. Fost, vazut, placut, facut 10 ani si apoi decizia: pian sau limbi straine?

Si am ales, din nou neinspirat, limbi straine. And how did that help me? Well, it didn't... much. Aber Ich bin sehr glucklich das je peux parler tres bien francais. Pana la urma, ar fi fost neinspirat sa nu aleg limbi straine, pentru ca as fi ajuns sa nu ma descurc nici macar in tara mea, unde fashion-ul si make-up-ul si hairsyle-ul si engagement-ul si trend-ul and all the rest nu ar mai fi facut sens in mintiuca mea.

A treia decizie grea din viata mea a fost: sa fac jurnalism sau o facultate mai serioasa, gen Drept, Medicina sau Stiinte Economice?

Si am ales sa fac Jurnalism. In Romania. Puteti sa va opriti din ras. Stiu, o alta alegere neinspirata, pe care am fentat-o prin anul 3 de facultate cand m-am inscris in modulul de PR si Publicitate, convinsa fiind ca asta va fi viitorul stralucit in care ma voi scalda. Cine s-ar fi putut gandi atunci ca fix in anul in care voi absolvi, va lovi marea si inspaimantatoarea criza si publicitatea va deveni doar un vis de mult uitat?

Inca si acum imi mai aud reprosuri, ca "n-am putut sa fac si eu o facultate cum fac toti oamenii, un Drept, o Medicina, un ceva, tata, sa fi fost si tu un om cu o meserie si in rand cu lumea. Nu, ca ti-o trebuit avioane si povesti cu pesti si uita-te ce ai ajuns sa faci."

Si uite asa ajungem la a patra decizie grea din viata mea: sa fac ce zice lumea sau sa fac ce simt eu?

Nu o sa va ascund ca o buna bucata de vreme am facut fix ce zice lumea. Am bifat tot ce se putea bifa din manualul de "In viata asta trebuie sa...", cel putin pana la varsta asta. Am gatat o facultate, nu aia care trebuia, dar e bifata, am facut si un master, ca ce sa si faci in Romania in sfanta zi de azi fara un master, am inghitit si greul primului loc de munca, am lucrat si in multinationala, ca nu esti om pana n-o faci si pe asta, cu tot ce implica munca intr-o multinationala, am slabit si 25 de kile, ca nu ma incadram in peisajul pitoresc si dadeam peste cap statisticile privind obezitatea in Romania, m-am si casatorit, mi-am luat si casa in rate si...

Si STOP. De ceva vreme incoace, am ales sa fac doar ce simt eu. Si cred cu tarie ca asta e prima decizie inspirata din viata mea. Am inteles ca in viata sunt momente in care nu mai poti singur controla lucrurile care ti se intampla si trebuie sa ceri ajutorul unor oameni dispusi sa te asculte si sa te ajute sa gasesti in tine curajul si increderea de a merge mai departe, orice ar insemna asta. Am renuntat la un job bine platit, dar care imi aducea prea mult stres, prea multa agitatie si prea putine satisfactii personale. Am renuntat la a ma mai gandi de ce lucrurile se intampla intr-un anume fel, am renuntat sa mai fac lucruri doar de dragul de a fi facute, am renuntat sa mai gandesc atat de mult fiecare pas pe care il fac, am renuntat sa imi mai fie frica de ce spune lumea si am inceput sa ma ascult mai mult si mai des pe mine.

Am ales, poate pentru prima oara in viata mea, sa nu mai fac ceea ce nu imi doresc, doar pentru ca asa trebuie. Viata e atat de scurta, incat nimic nu trebuie cu adevarat, decat sa traim cat mai frumos, cautand in fiecare zi fericirea, oriunde ar fi ea si orice ar inseamna asta pentru fiecare dintre noi.

Si ce am acum? Ma am pe mine, cu tot ce stiu, cu tot ce pot, cu tot ce visez si cu tot ce indraznesc.

Am ales bine sau nu? Asta e pentru mine sa o stiu si pentru altii sa o banuiasca...