N-ai cameră de oaspeţi, nu exişti. E exact la fel ca şi cu Facebook-ul sau cu sarmaua la nuntă.
Şi, ca să fim şi noi în rând cu lumea, deşi eram bine-mersi în garsoniera de 28 mp cu vedere către parc, asta în puţinul timp pe care îl petreceam acasă, ne-am luat apartamentul nostru, musai cu 2 camere, că ne-am gândit că ne-om mai împunge şi a fi nevoie să dormim separat sau, dacă nu, sigur om face un copil şi n-om încăpea cu toţii doar într-o cameră. Zis şi făcut.
Şi, uite aşa, suntem şi noi azi mândrii proprietari ai unei camere de oaspeţi, că nu eşti om la casa ta şi trecut prin viaţa asta dacă n-ai şi tu măcar o rată, două acolo, să ai ce povesti când te întâlneşti cu prietenii în oraş la o terasă (asta ca să înţeleagă lumea că bei apă plată cu lămâie nu pentru că faci te miri ce dietă, ci pur şi simplu pentru că a trebuit să te aliniezi cu resul si ţi-ai tras o rată, de n-o poţi duce).
Camera de oaspeţi, ca să înţelegeţi, e emblema oamenilor din casa aia. Nu întâmplător, în camera de oaspeţi o să găsiţi cel mai şmecher LCD, cele mai trendy covoare, ultimul răcnet în materie de canapele, cele mai fine perdele şi, în principiu, cam tot ce e mai de preţ în casa aia.
Uşa stă mai mereu închisă şi rareori îndrăzneşti să-i treci pragul, iar atunci când o faci e doar pentru a ajunge pe balcon ca să întinzi hainele la uscat. Chiar şi atunci, te descalţi cu evlavie în faţa uşii şi păseşti vinovat pe covorul din merinos, în vârful degetelor desculţe, să nu toceşti firul delicat, lucrat manual, pe care ai plătit jumătate de salariu. LCD-ul tronează pe mobila din lemn masiv, iar colţarul adus la comandă din ţări străine te sfidează ţanţoş, cu pernele perfect aranjate, în aşteptarea musafilor. Paharele de cristal se înşiruie în vitrina lustruită, în timp ce tacâmurile de argint zac, încă nedesfăcute, în cutia lor.
De cum ieşi din camera de oaspeţi, în faţă ţi se arată o lume cât se poate de normală. În camera în care stai... o canapea obosită, un televizor Vortex, o mobilă simplă de pal, perdele de la Jysk şi de cele mai multe ori praf şi haos.
Uneori, când vrem să mai facem câte-o aroganţă, deschidem uşa amândoi şi ne proptim în ea, imaginându-ne cum ar fi viaţa noastră dincolo de prag. Închidem uşa, ruşinaţi de gândurile noastre şi cu mâna tremurândă formăm numărul vreunor prieteni: ""Salut! Ce faceţi? N-aveţi chef de-o vizită? Aşa ne-am bucura să vă vedem! Da, acum, în cât timp puteţi ajunge?"
Îi aşteptăm cu sufletul la gură, ca doi copii în aşteptarea lui Moş Crăciun, ştiind că doar aşa vom putea şi noi sta în camera de oaspeţi, fără să avem mustrări de conştiinţă, iar atunci când, după câteva ore, se ridică hotărâţi să plece, ne rugăm de ei, aproape cu lacrimi în ochi, să mai rămână şi să doarmă la noi, doar-doar om afla şi noi de la alţii cum se doarme pe patul din camera mare.
Închidem uşa în urma lor, necăjiţi la gândul că am mai ratat o şansă de a afla cât de comod e colţarul din Olanda, dar bucuroşi că am reuşit, până la urmă, după câteva luni de stăruinţă, să admirăm cele 32000 de culori de la LCD-ul de ultimă generaţie.
Aşa că vă rugăm, dacă se mai întâmplă să treceţi pe la noi pe stradă, poftiţi de intraţi şi şedeţi o vreme, chiar şi peste noapte. Garanţia la colţar e numai de 2 ani.
Help?!
------------
Later edit: Soc si groaza! Mircea a adormit pe patul din camera de oaspeti, chiar in timp ce eu ma vaitam aici. After all, poate ca nu e inca timpul pierdut. :))
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu