luni, 18 august 2014

De ce-i mai bine însurat

De când mă ştiu, în toate cuplurile există o plăcere bolnavă, odată ce te-ai însurat, să dai vina pe tot ce ţi se întâmplă rău în viaţă pe faptul că ai luat-o de soţie pe ea şi ai făcut-o doamnă. E de la sine înţeles că, dacă nu erai tu, ea rămânea pururi neîntinată, iar tu îţi duceai viaţa liniştit şi nemuritor, fără să mai ai motive de glume misogine la orice nuntă, botez sau întâlnire obişnuită cu prietenii în oraş.

Ea e motivul pentru care, la nici două săptămâni de la nuntă, te afişezi în lume cu un ditai burdihanul, de zici că s-or termina zilele şi om naufragia pe o insulă pustie, unde ar trebui să trăim din săul propriu vreo câţiva ani. Contează mai puţin că ea niciodată nu te forţează să mănânci, ci doar îţi pregăteşte cu dragoste un mic dejun regesc, pe care tu îl refuzi dimineaţa, când tu nu poţi nici apă să bei, iar noaptea, fix înainte să te culci, dovedeşti singur juma' de tablă de slănină cu pâine. Important e ca, la momentul potrivit, să te poată fixa necruţător cu privirea, când i se spune că s-a cam împlinit de când s-a însurat şi să suspine nevinovat în faţa tuturor, mărturisind că ştie, doar că n-are ce face, că nu vrea s-o supere pe frumoasa lui soţie şi mănâncă tot ce-i pune în farfurie.

La părinţii lui acasă, când îl întreabă mamă-sa cum îi merge însurat, ochii i se umezesc instant, motivând că burta e din cauza stresului şi a lipsei de mişcare, că de mâncare nici nu poate fi vorba; ciuguleşte la birou 2 firimituri de pâine cu ceva, iar seara, când ajunge obosit acasă, frigideru-i gol, iar la restaurant când mergem, porţiile îs mici şi mâncarea scumpă. "Nimic nu face fata asta în casă, numa' să împrăştie banii ştie, iar eu mă descurc cum pot, că ce să şi fac, cineva trebuie să lucre în casa asta!"

Ea e motivul pentru care ai albit subit în ultimii câţiva ani, de când vă cunoaşteţi, nu faptul că te apropii deja de 30 de ani, că ai lucrat 3 ani în call center sau că, pur şi simplu, aşa e mersul lucrurilor. Unde mai pui că lucrurile sunt cu atât mai grave când ea e moldoveancă sau olteancă, că vorba aia... "Nu-i pământ ca şi Ardealul, nu e om ca ardeleanul". Nu, restul bărbaţilor singuri pe care îi cunoşti nu au niciun firicel de păr alb, iar dacă au, e sigur de la job-ul stresant. Cât despre prietenii tăi care au albit la fel ca tine... e clar că nici ei n-o duc prea bine şi-s deja însuraţi sau pe punctul de a face pasul către cea mai nefericită decizie a vieţii lor.

Ea e motivul pentru care tu câştigi puţin, cheltuieşti mult, dormi strâmb, ciorapii ţi-s desperecheaţi, gazul s-a scumpit, plouă când ţie îţi trebuie soare şi e soare când tu ai vrea să ningă. Şi-apoi... te mai plângi că nu-i bine însurat, când tu rămâi perfect şi ea devine, brusc, motivul fiecărui neajuns de-al tău?

Apăi aşa... şi eu m-aş însura!




Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu