A devenit atat de frustranta chestia asta cu buna crestere, incat de multe ori simt ca mi-as fi dorit sa fi crescut altfel, sa fi invatat alte lucruri si sa ma fi format ai mei intr-un cu totul si cu totul alt mod.
Numa' eu, ca o fraiera ce sunt, ma trezesc sa spun "multumesc" si "va rog", pentru orice nimic si oricui, ca si cum nu mi s-ar cuveni oricum lucrurile respective. Numa' eu, ca o fraiera ce sunt, salut politicos cand intru in orice magazin, cat o fi de mare sau de mic si sunt privita deja circumspect, nu care cumva sa am un plan ascuns sau sa fiu vreo shoplifterita care incearca sa capteze bunavointa si increderea personalului. Sa va mai spun ca, de cele mai mult ori, nu mi se raspunde la salut? Nu cred ca v-as spune ceva nou. Doamnele sunt ocupate cu taiatul pielitelor de la maini sau cu pensatul in oglinda de buzunar, asta daca nu cumva povestesc la telefon si le-ai intrerupt din sirul gandurilor. Iar cand iti dai seama de asta, te scuzi jenat de situatie si incerci sa iti iei singur ce iti trebuie, iti bati singur in casa de marcat si lasi banii pe tejghea, multumind politicos si la iesire si urand "o zi usoara" doamnelor, daca tot au inceput in stilul asta.
Numa' eu, ca o fraiera ce sunt, imi salut vecinii, colegii, sefii, chiar daca de cele mai multe ori e ca si cum m-as saluta cu toti copacii si masinile de pe drum, care nici nu aud, nici nu raspund, dar deh... buna crestere te obliga. Si apoi, cand esti dezamagit ca mai tot timpul vorbesti singur si realizezi ca traiesti intr-un univers paralel cu al altora, e clar vina ta, ca ai avut asteptari si de la oameni nu trebuie sa ai asteptari, ca asteptarile te fac nefericit. Mai bine te astepti sa nu ploua azi sau maine, sau sa vina Mos Craciun decat sa ai asteptari de la oameni, ca sigur iesi mai castigat.
Numa' eu, ca o fraiera ce sunt, le cedez locul in autobuz mamelor cu copii in brate, care se sprijina de geamuri sau batranilor care se proptesc in baston pana la prima statie, in timp ce domnisoarele care merg la liceu stau bine mersi pe scaun, sa nu isi oboseasca piciorusele pe tocurile de 15 cm.
Numa' eu, ca o fraiera ce sunt, imi cer scuze cand vreo doamna bine se urca pe mine pe la piata si se uita siderata cum ma sterg pe bombeul turtit de stimabila, numa' eu, ca o fraiera ce sunt, nu stiu ca zic "nu" de teama sa nu supar oamenii, oameni care, pusi in locul meu, mi-ar spune poate numai "nu", numa' eu, ca o fraiera ce sunt, resun oamenii care ma suna si caroara nu le pot raspunde pe moment, raspund la mesajele pe care le primesc, fie ele pe retele de socializare sau telefon, de indata ce le primesc, numa' eu, ca o fraiera ce sunt, ajung la ora stabilita, fie ca e vorba de un interviu sau o simpla intalnire cu prietenii la o terasa.
Numa' eu, ca o fraiera ce sunt, inca mai cred ca lucrurile astea chiar conteaza. Mi-as dori si eu sa fiu mai tupeista, sa salut doar pe cine imi place si sa imi dau ochii peste cap prin magazine, sa consider ca totul mi se cuvine si sa nu mai spun niciun "multumesc" vreodata, nimanui, pentru nimic. Sa ma lafai pe 2 scaune in autobuz, sa ma urc cu tocuri de 15 cm pe toate doamnele de la piata si sa ma astept sa isi ceara scuze pentru asta, sa nu mai sun pe nimeni inapoi vreodata, ca daca e urgent, sigur mai baga o fisa si poate de data asta ma prinde, sa raspund doar cui si daca am chef la orice mesaj pe care il primesc si intr-un interval de timp pe care il consider eu potrivit - de la 2-3 zile la cateva saptamani, spre deloc - sa ajung cu intarziere de cel putin 15-20 de minute la orice intalnire stabilita si sa ma scuz ca, decat sa ajung nearanjata, mai bine am ajuns mai tarziu si, in general, sa fac tot ce fac oamenii normali din ziua de azi.
Eu chiar cred ca un pic de normalitate nu mi-ar strica si mie, asa ca de maine... pazea :))
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu