miercuri, 15 octombrie 2014

Un training de buying

Am fost azi la Sweet Days in Iulius Mall. Editia a doua. Prima s-a desfasurat anul trecut, la inceput de decembrie, la Muzeul de Arta si am salutat initiativa, la fel cum o fac si acum.

Am asistat, din pacate, la o scena cel putin bizara, in care 2 tineri au solicitat o bucata de ciocolata de casa, au fost intrebati daca e ok, li s-a cantarit, impachetat, apoi li s-a solicitat sa plateasca. Bucata de ciocolata - 350 gr. Pret/100 gr - 6 lei. Pret total - 21 de lei. "E... prea mult, zice tipa. Nu avem atatia bani...". Vanzatorul, zambind si fara sa-si dea ochii peste cap, despacheteaza bucata taiata si ii intreaba, politicos: "De cat sa fie, atunci?". Cei 2 tineri schimba cateva priviri si se decid: "Nu mai luam, multumim, dar e prea scump."

Mi se intampla frecvent sa asist la scene din astea, in care, la raionul de masline din Auchan, un cumparator cere 50 de grame de masline si cand vanzatoarea ii "umple" punga cu 3 masline sa isi dea ochii peste cap, nemultumit de puterea lui de aproximare. E ok sa ceri 50 de grame. Daca cumperi mac sau susan. E ok sa ceri 50 de grame si la raionul de masline, dar e bine sa nu iti dai ochii peste cap cand vezi ce inseamna asta si in niciun caz sa te isterizezi la vanzatoare, ca ea n-are nicio vina.

Si v-as mai povesti din astea, dar n-are sens, ca le traiti si voi, zi de zi. Nu asta e ideea.

Ar fi frumos sa invatam, dincolo de numeroasele training-uri de vanzare, cum sa fim si buni cumparatori, ce inseamna sa pretuim munca altora si cum abordam astfel de situatii ca sa nu ne punem nici pe noi, nici pe altii, in ipostaze nefericite, ca cea de azi.

Altfel... sa fim sanatosi cu totii, in lumea asta mare si nebuna in care ne invartim...


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu